Lecturi on line
(92) DICTATORUL PEŞTILOR (Sura VI,38) "Nu sunt vietăţi pe pămant şi paseri ce zboară cu aripile lor, care să nu fie popoare asemenea vouă." De ce unii oameni fac ciumă şi alţii nu? Unii fac hepatită şi alţii nu? Nici chiar de trichineloză nu se imbolnăvesc toţi membrii aceleiaşi familii. Cu atat mai curios cu cat viruşii trăiesc peste tot, se răspandesc fără oprelişti, iar unii semeni de-ai noştri răman doar simpli purtători ai factorului patogen. Tendinţa de a stăvili accesul viruşilor seamănă cu dorinţa de a opri muştele să intre intr-o cuşcă pentru iepuri de casă. Asocierea dintre iepure (rabbit in engleză) şi plasa de sarmă cea mai potrivită pentru cuştile lor (rabiţ in romană) aduce un argument in plus că lucrurile trebuie judecate impreună. Pentru viruşi, măştile chirurgicale constituie obstacole tot atat de dificile precum plasa de rabiţ pentru muşte. Intră şi ies cand vor, dacă vor. Pentru a inţelege trebuie părăsită această orbită in favoarea unui plan a cărui scală permite o analiză adecvată. De ce oamenii nu reacţionează identic la aceeaşi stimuli? Sau să le spunem in loc de stimuli, tentaţii. Nu toţi fac crime, dar crima este la indemana oricui; nu toţi iubesc dar iubirea se poate infiripa oriunde; nu toţi se lasă orbiţi de bogăţii, dar aurul poate atrage pe oricine. De ce nu sunt toţi oamenii cleptomani? Doar toţi au ochi să vadă, m?ini să apuce, buzunare să ascundă? Cum de nu sunt toţi violatori? Unii sunt brutali, iar alţii pot fi delicaţi chiar şi in dragoste. De ce nu toţi sunt tentaţi de fumat, alcool, droguri? Nu toţi oamenii sunt roşi de orgolii sau de invidie. Cum de intalnim egoişti şi altruişti? Energiile ce susţin sau inspiră aceste insuşiri se propagă pretutindeni, au chiar penetrabilitate superioară viruşilor. Şi totuşi efectele sunt şi la acest nivel selective. Vi se pare ceva mai uşor de explicat fenomenul la această scară? Manifestările in cele două nivele sunt echivalente, iar raportul dintre ele este omniprezenta cauză-efect sau cauză-afect. Toate au un preţ. Preţul trădării este alcoolul, drogul, banul. Care este preţul vieţii, sau al iubirii? De ce este atat de mare? Deşi par a fi resurse infinite. Apa pare de asemenea o resursă infinită şi totuşi uneori devine extrem de scumpă, de preţioasă. Tot atat de preţioasă ca sangele! Să mai incercăm un salt de la organism la colonie, roi, populaţie, banc. Aţi urmărit vreodată imagini cu deplasarea unui banc de peşti? Mii de exemplare, inaintează compact ca la defilare, virează in orice direcţie perfect sincronizaţi. Cum oare? O singură intoarcere dacă ar reuşi şi tot ar fi o performanţă, dar la ei este un mod de viaţă. Desigur au un conducător, pe care il ascultă orbeşte, ca pe un dictator. Dictatorul peştilor nu are uniformă, coroană, fireturi, panaşe, gărzi de corp, bucătari, frizeri, secretare, ca regii. Dacă el intră in gura unui rechin, bancul este condus mai departe cu aceeaşi măiestrie de alt peştişor. Mintea lui ia comanda iar bancul se subordonează. In principiu oricare peştişor are veleităţi de a conduce bancul. Minunată performanţă creatoare, nu? La păsări, stolurile de cocori, de berze mai păstrează in timpul deplasărilor lungi unele manifestări de ordonare, in schimb ciorile au mari probleme, deplasandu-se de preferinţă in zig-zag. La mamifere sincronismul este din ce in ce mai dificil. Turmele, cirezile, hergheliile de cai sălbatici, haitele de lupi, se coordonează din ce in ce mai puţin. Lupii ajung să se mănance intre ei. Ajunşi la oameni experienţa spune că homo homini lupus ceea ce am observat cu toţii. Adică omul este lup pentru semenul său. Deci oamenilor le este foarte greu să mai coopereze, despre sincronism ce să mai vorbim. Consideraţi că am atins apogeul? Nu, se poate şi mai rău. Statutul de dictator al peştilor este un vis de invidiat al fiecărui om. In principiu şi la oameni oricine ar putea ajunge rege, depinde tot de rechin, pe cine inghite, pe cine scapă. Bancul persistă, e un mod de viaţă, dăinuie de cand sunt apele şi grupează mii, zeci de mii de peşti. La oameni cuplul, familia este o entitate cu doar doi indivizi, apoi creşte, face copii, nepoţi, devine clan, castă, trib, popor. Forţe centripete ii agregă, forţe centrifuge ii dispersează. Pe unii ii ţine mii de ani pe aceeaşi vale, pe alţii ii imprăştie pe toată planeta. E clar că se lucrează din planuri diferite. Apar sau nu forţe de dispersie, apar sau nu rechini in faţa bancului. Rechinii sunt solitari, nu lucrează in bancuri, au prea multă putere, orgoliu, personalitate. Ceea ce dispersează este deci forţa, puterea, aroganţa. Cuplul soţ soţie se dovedeşte un prag organizatoric greu de atins şi menţinut. Cat despre cuplul de prieteni, conceptul s-a destrămat sau a degenerat in sodomanie. Deşi s-a experimentat de miliarde de ori, nici un cuplu nu s-a dovedit suficient de durabil, productiv, fructuos, aspectos, eficient, potrivit. (Amos 3,3) "Merg oare doi oameni impreună fără să fie invoiţi?" Oamenii nu numai că nu se mai pot inţelege intre ei, dar nu se mai pot inţelege nici pe sine. Desigur cunoaşteţi sindromul de dedublare a personalităţii. Adică intr-un singur individ uman se manifestă două personalităţi, sau mai multe. Recordul ar fi: o legiune diavolească. (Marcu 5,8) "Căci Isus ?i zicea: l-a intrebat El. a răspuns el, ." Ceea ce apropie este nevoia, deci coeziunea are culoarea nevoii. Foametea ii imprăştie, bogăţia de hrană ii ademeneşte. Stimulul, mulţimea, dictatorul. Din nou sfanta treime nu se poate ieşi din sfanta treime. Pentru o deplină echitate fiecare poate fi simultan şi peştişor in banc şi hrană, adică stimul şi dictator, adică şef. Avem aşadar definiţia democraţiei. Cu c?t eşti mai puternic cu atat străluceşti mai tare, dar te consumi mai repede, eşti un emiţător mai puternic decat ca receptor. Cu cat eşti mai smerit, cu atat receptezi mai mult şi poţi ajunge mai puternic. (2 Corinteni 12,9) "Şi El mi-a zis: Deci mă voi lăuda mult mai bucuros in slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămană peste mine. De aceea, simt plăcere in slăbiciuni, in insulte, in nevoi, in prigoniri, in stramtorări pentru Hristos; căci, cand sunt slab, atunci sunt tare." Cel puternic nu mai are decat o singură posibilitate: să decadă. Cel slab are de asemenea o singură şansă : să urce. Parcursul este o sinusoidă pentru toţi. inţelegeţi acest parcurs şi nu-i opuneţi rezistenţă. Urcaţi şi coboraţi odată cu valul. Asta ni se cere adică: Facă-se voia Domnului. Valul inseamnă: a fi sau nu in formă; a avea sau nu inspiraţie; a avea sau nu succes. Toate vin şi trec, aşteaptă sinusoida, cum aştepţi trenul in gară. Nimeni nu pleacă pe jos cand trenul intarzie. Valul te urcă şi te coboară. Nu intraţi in panică cand aţi ajuns jos şi nu v-o luaţi in cap cand sunteţi sus. Nu veţi putea inota ca peştii şi nici nu veţi zbura ca păsările. Rămaneţi pe val, contra lui nu se poate lupta, ar fi inutil. Cand plouă stăm la adăpost, cand e frig ne imbrăcăm gros, nu procedăm niciodată invers şi nu găsim nimic injositor in acest determinism. Dacă vrei o gură de aer, respiră cand eşti sus pe val, dacă vrei o gură de apă bea cand eşti dedesubt. Bucură-te de fiecare respiraţie, ea iţi atestă că meriţi să mai trăieşti pană la următoarea. Ciclul are grijă de tine şi de toţi, intră şi ieşi odată cu el. Aici e locul tău, nimeni nu e perfect. Dacă ai fi perfect ai fi in altă sală de curs. Orice altă iniţiativă este o greşeală fatală. Cine vrea să inoate, nu se duce pe ringul de box. Numai cei ce nu cred sau nu inţeleg asta, mor. Dar şi moartea e tot un ciclu, pe alt val. Bucură-te de ciclul tău, ai ajuns cu greu aici. Sunt unii care trăiesc doar 10-10 secunde, sunt abia hadroni. Tu ai ajuns om. Dar nu e mare scofală, aşa zic şi peştişorii. Mai e mult de evoluat. Nimeni nu a ajuns la capăt, fiindcă nu există final, totul e o spirală.
|