Editura Meditatii
În corpul omului trebuie să fie întuneric precum e în cosmos. Când un flux masiv de fotoni traversează organismul, corpul se apără cu o cortină pigmentară de melanină, bronzându-se. Radiaţia calcă totul în picioare şi trece prin orice. înteţeşte focul, dezmembrează solidul, dezorganizează lichidul, disipă aerul. Radiaţia distruge materia, dezorientează informaţia, seamănă moarte în toate direcţiile. Notăm în listă: radiaţia. Pentru a se menţine şi a reveni la viaţă informaţia este salvată pe suportul altei stări de agregare, insensibilă, deci transparentă la lungimea de undă respectivă. Apa se arhivează pentru salvare în gheaţă, aburul se va regenera din apă. Obiectul, din proiect. Ideea, din concept. Viaţa cuprinde toate regnurile mineral, animal, vegetal, uman, angelic, agreg?nd toate stările solid, lichid, gazos, plasmatic, eteric, mental. Viaţa şi moartea sunt deci două stări de agregare ale materiei. Când moare omul îşi dă duhul.Viaţa trece în moarte şi duhul pleacă, integrându-se categoriei sale. Electronul revine pe orbita de unde plecase, atomul c?ştigă în stabilitate şi se eliberează o particulă, îşi dă protonul. Moartea revine la viaţă, corpul primeşte duh sfânt, reînvie, atomul primeşte un electron, se ionizează. Motorul electric este conectat la curent, primeşte duh de viaţă şi se învârte. Bobul moare, planta se naşte.
...detalii
Cautare:
A plecat coletul meu?
Fisa clientului
Fisa furnizorului
Fisa difuzorului
facebook
CARTILE ZILEI
MEDIUM
MEDICAL
Anthony WILLIAM
TIROIDITA HASHIMOTO
Cum sa schimbam stilul de viata ca sa depistam si sa tratam cauzele
Izabella WENTZ
Dr. Jeffrey S. BLAND
ILUZA BOLII
Bharat B. AGGARWAL
MIRODENII VINDECATOARE
Aurora SITARUS
ARMONIA DESTINELOR
Puterea mintii
Autocunoastere
LECTURI ON LINE
Atestari biblice
Descriptori A
Descriptori B
Cosmoteism
Intelepciune strabuna
Traditii si continuitate
Religie si stiinta
Religie
Terapii alternative
Terapii si terapeuti
Terapii naturiste
Nutritionism
Vegetarianism
Hrana vie
Sanatate si frumusete
Sexologie
Bioenergie
Homeopatie
Chi Kung
Astrologie
Clarvazatori
Francmasonerie
2012
Ingerii in viata noastra
Paranormal
Zodiace
Spiritism
Misterele lumii
Esoteric
Karma
Filosofie indiana
Cristalografie
Numerologie
Parapsihologie
Extrasenzorial
EGVM
Carti de ghicit
Dezvaluiri
Invaluiri
Spionaj si paranormal
Arta succesului
Mari personalitati
Politica
Medicina
Psihologie
Istorie
CARTI
IN REGIM
DE
ANTICARIAT
Divertisment
COSUL DE CUMPARATURI
Vizualizare
|
Casa
COSMOTEISM
De milenii zeii si oamenii scriu si citesc aceeasi istorie
AVANTAJE:
Pentru cartile cumparate, beneficiati de o reducere de 10% daca totalul cosului depaseste valoarea de 300 lei. Pentru celelalte produse, in conditii specifice.
Primavara bicicletelor METROPOLIS!
Oferte si accesorii
Pagina de start
Carti aparute la editura Meditatii
[
0,15
]
RED A 7%
Rusia lui Putin
de Anna POLITKOVSKAIA
RED A 0%
Clubul Bilderberg - Conducerea secreta a lumii
de Daniel ESTULIN
Daca tot esti aici arunca o privire si la:
Mangaierile filosofiei
de
BOETHIUS
Psihanaliza si sexualitate
de
Sigmund FREUD
Fara
Poza
Venin
de
Colin FALCONER
CARTI CARE VA ASTEAPTA:
-0%
Triumful oamenilor (37)
de
Pavel CORUT
-18%
Sa-nvie focul vietii (54)
de
Pavel CORUT
-10%
Fulgerul albastru (2)
de
Pavel CORUT
-0%
Lumina Geto Daciei (7)
de
Pavel CORUT
-0%
Cand mor uitarile din noi (48)
de
Pavel CORUT
-0%
Rupeti lanturile robiei (63)
de
Pavel CORUT
-0%
Sfarsitul imperiului ascuns (25)
de
Pavel CORUT
-25%
Quinta sparta (1)
de
Pavel CORUT
-0%
Extraterestrii coboara intre oameni (66)
de
Pavel CORUT
-25%
Oameni contra bestii (89)
de
Pavel CORUT
CARTI PE CARE LE CAUTATI:
-8%
Dictionar de psihologie vol. 4
de
Gheorghe ARADAVOAICE
-8%
Dictionar de psihologie vol. 3
de
Gheorghe ARADAVOAICE
-0%
Dex Masonic vol. I A-L
de
Olimpian UNGHEREA
-5%
Dictionar de filozofie
de
COLECTIV
-5%
Mic dictionar explicativ pentru elevi
de
Mihaela MARIN
-5%
Dictionarul etnologilor romani vol.1, vol.2
de
Iordan DATCU
-5%
Franceza in calatorie
de
DEAGOSTINI
-0%
Dictionar de sinonime
de
Gheorghe BULGAR
-5%
Mic dictionar medical de primul ajutor
de
Ioan NASTOIU
-5%
Dictionar Cultural al Bibliei
de
Danielle FOUILLOUX
CARTI PE CARE LE-ATI SCAPAT:
-0%
Stiinta secreta
de
Lucian COZMA
-0%
Antichrist in razboi VOL II
de
Florian GARZ
-0%
Octogonul pe frontul invizibil vol III
de
Dan ALEXE
-0%
Marea tradare a Romaniei
de
Eugen DELCEA
-7%
Marile manipulari din epoca moderna
de
Bernard RAQUIN
-7%
Vaccinarea: eroarea medicala a secolului
de
Louis de BROUWER
-0%
Romania secreta
de
Lucian COZMA
-0%
Oamenii in negru
de
Liviu PREDESCU
-0%
Guvernul mondial Cosmarul omenirii
de
Teodor FILIP
-0%
Marile secrete Trecut, Prezent, Viitor
de
Teodor FILIP
CARTI PE CARE NU LE POTI UITA:
-5%
Nunta la români (vol I-IV)
de
S.FL. MARIAN
-5%
Studii de cultura si civilizatie romaneasca
de
Gabriel GHEORGHE
-5%
Valah
de
Gabriel GHEORGHE
-5%
Elemente autohtone in limba romana
de
I.I. RUSSU
-5%
Mangaierile filosofiei
de
BOETHIUS
-0%
Nastratin Hogea se intoarce in mormant
de
Electra RADU
-0%
Zeii geti datari galactice
de
Cornelia VELCESCU
-0%
Graiul romanesc al MASSAGETILOR
de
Lucian Iosif CUESDEAN
-5%
Sarbatorile la romani
de
Tudor PAMFILE
-0%
Codul intelepciunii mayase
de
Barbara HAND CLOW
Copyright 2005-2018 © Editura MIRACOL SRL
Politica Cookie